Ministrul Sănătăţii: Veste bună din Belgia, unul dintre pacienţii a fost detubat, respiră spontan şi este conştient şi din Austria, unde un pacient cu o suprafaţă arsă de peste 10% a evoluat foarte bine şi ar putea fi externat săptămâna viitoare. De asemena, un pacient care a fost transferat în Norvegia, pompier, cu o suprafaţă a corpului arsă de peste 25%, respiră spontan, este stabil hemo-dinamic iar de astăzi începe şedinţele de fizioterapie şi recuperare, informează News.ro.
”Avem încă în continuare în Bucureşti doi pacienţi foarte grav, unul care are arsură de peste 05% din suprafaţa corpului, la Spiatalul Floreasca, celălalt la Bagdasar-Arseni, un bărbat nepalez cu arsură de peste 90%. Sunt în stare critică amândoi şi cu prognostic rezervat. În rest, sunt pacienţi cu stare uşoară sau medie, 21 sunt internaţi la Spitalul Floreasca, Bagdasar-Arseni şi Spitalul de Chirurgie Plastică şi Reparatorie”, a spus ministrul în briefingul după şedinţa de Guvern.
Alexandru Rafila a precizat că s-au externat deja 20 de pacienţi, pot să urmeze tratament în ambulatoriu şi a adăugat că, din nefericire, bilanţul a ajuns la trei victime.
Despre pacienţii aflaţi în străinătate, ministrul a arătat că ”o veste bună vine din Belgia, unde unul dintre pacienţii a fost detubat, respiră spontan şi este conştient”.
”De asemenea, avem acea problemă la Milano, unde există pacientul cu peste 90% din suprafaţa corpului cu arsuri, el este stabil dar rămâne în stare critică, iar celălalt pacient este în curs de detubare care are arsuri pe mai mult de 45% din suprafaţă. Ambii pacienţi din civili, se află în curs de detubare urmând să fie transferaţi într-o secţie de mari arşi”, a mai spus Rafila.
Ministrul a menţionat că o veste bună vine din Austria, unde ”un pacient cu o suprafaţă arsă de peste 10% a evoluat foarte bine, este stabil hemo-dinamic iar medicii apreciază că l-ar putea externa în cursul săptămânii viitoare”.
”De asemenea o veste bună din Norvegia unde este un pompier, un pacient cu o suprafaţă a corpului arsă de peste 25%, respiră spontan, este stabil hemo-dinamic, se simte bine, starea de sănătate s-a ameliorat iar de astăzi începe şedinţele de fizioterapie şi recuperare”, a mai spus Rafila.
Ministrul Sănătăţii a precizat că s-a întâlnit zilele acestea cu aparţinători ai pacienţilor care sunt în străinătate şi a discutat despre nevoile lor, iar toată lumea a primit consiliere psihologică, atât pacienţii cât şi aparţinătorii. ”Ministerul Sănătăţii sprijină activi Direcţia de Asistenţă socială din judeţul Dâmboviţa pentru acordarea de asistenţă psihologică populaţiei din acea zonă. Avem o echipă mixtă la Spitalul Gerota care oferă sprijin pacienţilor externaţi şi rudelor acestora”, a arătat Rafila.