Consiliul Județean Cluj, Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, în parteneriat cu Fundația „Etnostar” vor organiza, în perioada 26 – 28 iulie, Festivalul Internațional de Folclor „Serbările Transilvane„. În cadrul evenimentului se va desfășura o nouă ediție a Târgului Produs de Cluj, manifestare care este derulată prin intermediul Asociației Produs de Cluj și este destinată micilor întreprinzători locali.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „La începuturile sale, la primele ediții, Festivalul Internațional de Folclor Serbările Transilvane era organizat sub oblăduirea Consiliului Județean Cluj și a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale. Peste ani, alți oameni, dar aceleași instituții, se alătură efortului de a promova folclorul ardelean. Considerăm că e cea mai bună dovadă că tradiția este importantă pentru oamenii care iubesc autenticul și valoarea culturii populare.”
La Târgul Produs de Cluj vor participa producători și procesatori care vor promova şi comercializa fructe și legume de sezon, preparate alimentare tradiționale din carne și lapte, miere de albine, sucuri, ciocolată și prăjituri de casă, conserve din fructe și legume, vinuri și must, precum şi meşteşugari şi mici producători de obiecte tradiționale. Nu vor lipsi, nici de această dată, atelierele meșteșugărești organizate pentru cei mici, dar nici zona de delicatese culinare și spectacolele de folclor, care se vor desfășura pe scena special amenajată, zilnic între orele 17:00 și 22:00.
Festivalul Internațional de Folclor Serbările Transilvane ediția a XXII-a va reuni 20 de ansambluri folclorice din șase țări: Cehia, Slovacia, Macedonia, Moldova și România. Ansamblurile clujene participante la festival sunt: ansamblul de copii „Mugur de Dor”, ansamblurile de dansuri maghiare „Zurbolo” și „Bogancs”, ansamblurile „Dor Transilvan” și „Rapsodia Someșană” ale Companiei de Transport Public din Cluj-Napoca, ansamblul „Rapsodia Clujană”, ansamblul „Fiii Cămărașului” din Cămărașu, ansamblul „Jucu Someșan” din Jucu, ansamblul studențesc „Românașul” și ansamblul „Șoimii Carpaților” din Florești. Invitat special al acestei ediții este ansamblul folcloric Arcanul al U.S.V. Suceava. Tot ca invitați speciali vor concerta, în cadrul festivalului, Radu Ciordas, Călin Brăteanu și Cornelia și Lupu Rednic, alături de orchestra Cununa Transilvană a CJCPCT Cluj și interpreții Mariana Morcan, Iulia Bucur Roman, Andreea Ciupe și Adrian Socaciu.
În cadrul evenimentului vor fi conferite două trofee: „Trofeul Serbările Transilvane” și „Trofeul Drăgan Muntean”. Primul este acordat celui mai valoros ansamblu dintre cele participante, în semn de apreciere pentru întreaga activitate, iar cel de-al doilea unui artist reprezentativ pentru folclorul muzical din Transilvania, tot pentru întreaga activitate. De-a lungul edițiilor festivalului, trofeele au fost conferite unor valoroși artiști precum: Dumitru Fărcaș, Gheorghe Zamfir, Achim Nica, Ioan Bocșa, Frații Petreuș, Vasile Soporan, Dinu Iancu Sălăjanu, Maria Marcu, Sava Negrean Brudașcu și Veta Biriș.