CFR Cluj a fost eliminată din turul 2 preliminar al Conference League de Adana Demirspor, scor 2-1. Cele două echipe au remizat la Cluj în urmă cu o săptămână, 1-1.
Capăt de drum pentru echipa lui Andrea Mandorlini în Europa. Clujenii au fost eliminați de turcii de la Adana la chiar prima înfrângere a lui Andrea Mandorlini pe banca tehnică. Gazdele au preluat controlul partidei încă din primele minute, când au avut incursiuni periculoase lângă careul lui Sava. De fiecare dată, Ajeti, Kresic sau Mogoș și-au făcut datoria, însă n-au mai avut ce face în minutul 43, când Akintola a deschis scorul după o centrare venită de la Belhanda.
Vișiniii au ieșit mai montați de la cabine, au pus presiune la poarta lui Karacic, însă nici Bîrligea, nici Yeboah nu au reușit golul egalizator. Totuși, primul a obținut un penalty și o eliminare pentru Gravillon pentru fault din postura de ultim apărător (63). Lovitura de pedeapsă a fost transformată fără emoții de Vasile Mogoș (68), iar lucrurile păreau că vor lua o întorsătură favorabilă echipei din Gruia. Mandorlini a forțat prin intrările lui Tachtsidis, Jefte și Konoplyanka, aflat la debutul pentru CFR, însă nici grecul, nici ucraineanul nu au putut să înscrie golul care să-i readucă pe ardeleni în avantaj la general.
Au reușit până la urmă să marcheze tot turcii, la una dintre ultimele acțiuni periculoase după eliminarea lui Gravillon. Faultul lui Cvek de la marginea careului a oferit șansa gazdelor de a se apropia de poarta adversă. Schema turcilor a dat roade, mingea a ajuns la Ndiaye, care n-a ratat ținta din interiorul careului.
sursa foto: Pro Sport