Magistraţii Tribunalului Argeş au admis, marţi, cererea de liberare condiţionată formulată de fostul poliţist Cristian Cioacă, găsit vinovat pentru uciderea soţiei sale, Elodia Ghinescu, al cărei cadavru nu a fost găsit niciodată, conform News.ro.
Tribunalul a admis, astfel contestaţia depusă de Cioacă la decizia Judecătoriei Piteşti, care a respins, în 19 iulie, cererea de liberare, ca fiind neîntemeiată. Cioacă a părăsit penitenciarul, declarând la ieri că este prima zi din restul vieţii sale.
ŞTIREA INIŢIALĂ – „În temeiul art.425 ind. 1 alin. 7 pct. 2 lit. a) C.pr.pen., rap. la art.587 C.pr.pen.: Admite contestaţia formulată de contestatorul C.C.C……… împotriva sentinţei penale nr. 1337/19.07.2023, pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 8362/280/2023, desfiinţează sentinţa atacată şi, rejudecând, În temeiul art. 59 Cod Penal (1969) cu aplic. art. 5 Cod penal (2009): Admite propunerea formulată de Comisia de liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Mioveni şi dispune liberarea condiţionată a condamnatului C.C.C. de sub puterea mandatului nr. 1631/2016 emis de Judecătoria Piteşti în baza sentinţei penale nr. 1373/2016, dacă nu este reţinut sau arestat în alte cauze În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă”; este soluţia definitivă pronunţată marţi de Tribunalul Argeş.