Fundașul lui CFR Cluj, Andrei Burcă, a marcat pentru Națională!

Andrei Burcă (29 de ani), fundașul de la CFR Cluj, a marcat al doilea gol al României în duelul cu Belarus.

În minutul 19, jucătorul campioanei a ajuns la o centrare trimisă în careu de Răzvan Marin, a câștigat duelul cu adversarul direct și a trimis balonul, din alunecare, lângă stâlpul din stânga porții.

„N-am cuvinte să descriu, e un vis devenit realitate, să marchez sub tricolor. Îmi iubesc țara, sunt naționalist. Îmi place deviza celor din galerie, «Uniți sub tricolor», mai ales după ultimele evenimente, ce s-a întâmplat acolo cu Ungaria. Voiam să iau un fular și să mă bucur.

Nu mai știu de câte ori am pupat stema. E o mândrie pentru mine să îmi reprezint țara și să o ajut să ia cele trei puncte. O primă repriză bună, am început bine și partea secundă, am avut o bară. Apoi a intervenit o stare de relaxare. Trebuie să rezolvăm asta dacă vrem să mergem la EURO. După minutul 75 am intrat în jocul lor.

La gol am urmărit mingea, știam unde se duce. Important e că am luat cele trei puncte. Mă bucur că am marcat, dar aș fi preferat să nu primim. Ne oferea încredere pentru viitor”, a spus Andrei Burcă la „Digi Sport Special”.

„Nu știți ce s-a discutat după meciul nostru cu Andorra? Ei n-au avut șut pe poartă. Au luat roșu, da. Olanda a dat gol după 40 de minute cu Gibraltar. Sunt echipe care își dau viața. Aleargă, sunt agresivi. Chiar am simțit că o să facă egal Kosovo și că Israel va pierde”, a mai spus Andrei Burcă.

Este al 17-lea meci pe care fundașul originar din Bacău îl dispută în tricoul selecționatei, iar contra Belarusului a consemnat și prima sa reușită.

România-Belarus a fost a doua partidă a tricolorilor din preliminariile pentru EURO 2024, Andorra-România, 0-2.

Distribuie articolul pe social media:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *