În 2015, Victor Astafei (36 de ani) alegea să-și continue cariera în Turcia și semna cu Adana Demirspor, adversara CFR-ului din turul 2 al preliminariilor UEFA Conference League. Pe-atunci în liga a doua, Adana avea să rateze promovarea după un meci pierdut la loviturile de departajare.
Fostul atacant al Petrolului crede că dubla va fi una echilibrată, în special prima manșă, care se va disputa în Gruia. O avertizează pe CFR cu privire la atmosfera care îi va aștepta în Turcia și dezvăluie care ar fi punctele slabe ale formației antrenate de Patrick Kluivert.
Astafei a vorbit despre experiența în campionatul turc și a spus la ce se așteaptă de la CFR în acest sezon, sub comanda lui Andrea Mandorlini. Acesta a recunoscut că nu a întâmpinat probleme de acomodare în Turcia deoarece „românii sunt văzuți bine datorită lui Hagi.”
„Transferul unor vedete nu îți garantează succesul”
-Victor, cum va fi „dubla” dintre Adana și CFR?
-Deși la prima vedere pare că Adana are prima șansă, eu văd o „dublă” echilibrată, cel puțin meciul de la Cluj. Cei de la Adana au o susținere importantă din partea fanilor, concurează cu succes cu echipele de tradiție din Istanbul. Însă nu au experiență pe plan european, asta o să fie o presiune în plus. Aștept cu nerăbdare să văd meciul.
-Adana are o cotă de piață de două ori mai mare. Crezi că va fi o discrepanță vizibilă în teren?
-Cum am spus și mai devreme, nu cred că o să fie o diferență atât de mare pe plan sportiv. Va conta mult starea de moment, în special la meciul din Turcia, unde fanii vor pune o presiune imensă.
-Ambele echipe și-au schimbat antrenorii în această vară, pentru cine crezi că va fi un avantaj mai mare?
-Fiind la început de sezon, când totul este în construcție, o să fie mai degrabă un duel tranșat de sclipiri individuale și starea de moment a jucătorilor.
-Ce s-a schimbat la ei încât au reușit, în ultimii 2 ani, să promoveze, să se lupte pentru primele locuri, apoi să atragă jucători precum Gokhan Inler sau Nani?
-Nu s-a schimbat nimic. Mentalitatea a rămas aceeași, s-a investit an de an pentru a ajunge la performanțele de acum. Încă de când eram eu acolo s-a încercat promovarea, dar care s-a ratat la penalty-uri. Plus de asta, noul stadion a fost în construcție în tot acest timp. Proiectul a fost de la bun început creat în așa fel încât să se ajungă în acest stagiu de performanță. Cu siguranță Adana o să fie o echipă de top în Superlig. (n.r. Liga Turciei)
-Care ar fi punctele lor slabe?
-Lipsa de experiență pe plan european. Multe schimbări la nivelul lotului, transferul a mai multor vedete nu îți garantează succesul. În Turcia se pune accent pe asta: se aduc jucători cu nume iar după 6 luni sau un an, vin alții. Un malaxor de vedete fără continuitate. Alt lucru, în comun cu România, este lipsa de răbdare a conducătorilor de club.
„Dacă luăm exemplu, putem spera la un viitor sănătos în România”
-Pentru tine cum a fost perioada petrecută în Turcia? Ai avut probleme de acomodare?
-A fost foarte frumos. Acomodarea a decurs foarte ușor, datorită lui Hagi și a celorlalți jucători români care au făcut istorie în Turcia, românii sunt văzuți foarte bine. Suporterii m-au acceptat foarte repede. Am trait una dintre cele mai frumoase momente din cariera mea de fotbalist.
-E mare diferența între mentalitatea noastră și a turcilor?
-Mentalitatea este un subiect mult discutat însă sunt de părere că ea ține de fiecare om în parte. Sunt jucători atât români, cât și turci cu o mentalitate sănătoasă. Fotbalul este foarte important în comunitate, as putea spune că e mult mai iubit acolo decât la noi.
-E vreun lucru, fie fotbalistic, fie pentru dezvoltarea ta personală, pe care l-ai văzut doar acolo?
-Am văzut multe lucruri diferite, de cultură și nu numai, însă nimic să nu pot accepta, m-am adaptat foarte repede. Avem multe lucruri în comun cu ei. Însă din punct de vedere fotbalistic, tot ce înseamă condiții și infrastructură sunt mult peste ce există la noi în țară. Doar luând exemplu putem spera la un viitor mai sănătos din punct de vedere sportiv în România.
-Cum o vezi pe CFR în noul sezon după atâtea schimbări la echipă?
-Mi-a plăcut foarte mult cum a jucat în prima etapa (n.r. contra Poli Iași). CFR tot timpul o să fie o echipă puternică a campionatului, cu siguranță o să fie în lupta pentru titlu.
-Andrea Mandorlini a schimbat sistemul, încearcă 3-5-2. Ar putea fi un avantaj pentru cei de la Adana?
-Nu cred ca este un avantaj. La nivelul acesta se fac multe analize, iar un sistem sau altul nu îți garantează un avantaj sau un dezavantaj.
-De regulă, de cât timp are nevoie un jucător pentru a se adapta și a evolua la capacitate maximă într-un sistem nou de joc?
-Aici depinde de fiecare jucător in parte. Sunt jucători care se pot adapta foarte repede la un sistem nou. Echipa însă are nevoie de timp să înțeleagă un nou sistem, în special dacă a evoluat mult timp cu alt stil de joc. Deci întrebarea e nu de cât timp are nevoie un jucător să se adapteze, ci de cât timp are nevoie o echipă să se adapteze la un nou sistem.
-Lupta la titlu din România din acest sezon cum ți se pare, pe cine vezi favorită după prima etapă?
-Anul acesta o să fie o luptă mai interesantă decât anul trecut. O să fie mai multe echipe puternice care o să lupte pentru titlu. Le văd favorite pe Rapid, CFR, Steaua (n.r. FCSB), Craiova și Farul.
sursa foto: gsp.ro