Istoria comunismului în România va fi studiată ca disciplină obligatorie în liceu! Asta a spus ministrul Educației, Ligia Deca, în contextul în care România a marcat ieri Ziua Deținuților Politici Anticomuniști.
Prevederea privind noua materie școlară a fost inclusă în Legile Educației.
Istoricul Adrian Cioroianu a spus la RFI cum ar trebui să învețe elevii despre comunism: ”Pentru mine, orice oră de istorie în plus este oricând binevenită. Am rezervele mele referitoare la caracterul obligatoriu. Atunci când îi spui un elev că ceva e obligatoriu, asta naște o reacție de respingere uneori. Or interesul nostru este dimpotrivă, să-i apropiem pe tineri de istorie, dar altfel cred că-i o măsură binevenită (…). În definitiv, ceea ce contează este valoarea profesorului, elevii nu sunt creațiile manualelor, elevii sunt creațiile profesorilor, în noi se întipăresc profesorii, nu manualele. Nici nu-mi e foarte clar dacă această decizie a fost dată înainte sau după ce avem sau am putea avea manuale de istorie a comunismului (…). Eu aș pune accent pe o anumită tratare a subiectului care să fie cât mai posibil lipsit de adjective, pentru că elevii sunt de regulă refractari atunci când văd că profesorul e pătimaș și asta îi distrează mai curând, decât să-i convingă. Noi o să ne apropiem tocmai prin aceste generații tinere, ne vom apropia de o perioadă în care inclusiv istoria comunismului va fi analizată mai la rece și de asta avem nevoie. Analizele la cald, cu patimă, cu furie, cu răzbunare nu mai conving generația tânără și cred că cei mai buni profesori deja au înțeles acest lucru”.




