Mircea Rednic, antrenorul celor de la UTA Arad, a suferit astăzi un infarct, scrie gsp.ro. Tehnicianul a fost operat de urgență astăzi și se află, în acest moment, în afara oricărui pericol.
Antrenorul care a cucerit ultimul titlu de campioană alături de Dinamo ar fi simțit dureri în piept în timpul meciului contra FCSB, încheiat 2-1, însă durerile ar fi persistat și astăzi. Rednic s-a prezentat astăzi la spital, acolo unde medicii i-au pus diagnosticul de infarct miocardic. „Puriul” a fost operat miercuri la Spitalul Județean din Arad, starea sa fiind una stabilă.
„În timpul jocului pe care echipa noastră l-a disputat cu FCSB la Arad, antrenorul principal al echipei, Mircea Rednic, a suferit un infarct miocardic. Astăzi, în urma unui control amănunțit, medicii au decis să-i monteze un stent și să-l țină sub supraveghere la Spitalul Județean, pentru următoarele zile.
Rednic va reveni alături de echipă după aproximativ o săptămână. Îi dorim multă sănătate și îl așteptăm cât mai repede alături de echipă!”, se arată într-un mesaj transmis de club.
Alexandru Meszar, conducătorul clubului, a transmis pentru Gazeta Sporturilor un mesaj cu privire la starea de sănătate a antrenorului.
„Este bine acum. Am vorbit cu el și este optimist, așteaptă să se întoarcă lângă echipă. În timpul meciului cu FCSB, a transmis staff-ului medical că nu se simte prea bine, a simțit anumite înțepături în piept. Ulterior, starea s-a agravat, așa că am decis să mergem la cardiolog pentru a face investigații. Îi dorim multă săntăte și așteptăm să se facă bine”, a spus Alexandru Meszar.
Rednic a antrenat la CFR Cluj
Mircea Rednic a fost numit în funcție la CFR în vara anului 2013, însă nu a rezistat decât 4 etape pe banca alb-vișiniiilor. Acesta ar fi intrat într-un conflict cu Ricardo Cadu și Felice Piccolo, doi dintre veteranii de atunci ai echipei, care le-ar fi cerut șefilor să-l demită pe Rednic.
sursa foto: Digi Sport