Mircea Abrudean, un apropiat al primarului Emil Boc, va prelua de mâine funcția de președinte interimar al Senatului, în contextul în care Ilie Bolojan urmează să își înceapă mandatul de președinte interimar al României. Bolojan a demisionat și de la conducerea PNL, lăsându-l pe Cătălin Predoiu să se ocupe de treburile partidului.
Abrudean, senator ales în urma scrutinului legislativ de anul trecut, nu este însă străin de funcții publice importante. De-a lungul timpului, acesta a fost susținut de gruparea Boc-Tișe pentru diverse poziții cheie, inclusiv președinte al Consiliului de Administrație TETAROM, prefect al județului Cluj și, mai recent, șef al Cancelariei Prim-Ministrului.
Citește și ➜ Ce avere are Secretarul General al Guvernului, Mircea Abrudean?