Cu toții am observat că în ultima perioadă, județul Cluj a fost împânzit de afișele lui Mircea Abrudean, cap de listă al PNL Cluj pentru Senatul României. Însă, puțini cunosc dimensiunea averii a demnitarului clujean.
Conform declarației sale de avere din 2023, Abrudean deține ceasuri și bijuterii evaluate la 25.000 de euro și sume substanțiale în conturi bancare, însumând aproximativ 150.000 de euro la Banca Transilvania și BCR. Totodată, portofoliul său de investiții în obligațiuni, titluri de stat și certificate însumează alte 87.000 de euro. Pe lângă activele financiare, candidatul PNL Cluj la Senat are și proprietăți semnificative: un teren agricol și unul intravilan în Cluj-Napoca, dar și un uriaș teren extravilan de 23.000 m² în localitatea Sălicea. În anul 2020 a cumpărat și un apartament în Cluj-Napoca, cu o suprafață de peste 200 m².
Cu toate acestea, Abrudean are și datorii considerabile, însumând aproximativ 200.000 de euro, unele cu scadențe până în 2049.
În fața acestei averi impresionante, nu putem să nu ne întrebăm: cât trebuie să muncească un român de rând pentru a ajunge la o asemenea avere?