IRCC, adică Indicele de Referință pentru Creditele Consumatorilor, este indicatorul folosit de bănci pentru a stabili dobânda la creditele acordate populației. În acest context, Grupul Investo Society atrage atenția că, pentru cei care au luat un credit cu dobândă variabilă în iulie, din 1 octombrie ratele lunare vor crește — ca urmare a actualizării indicelui … Read More „IRCC tocmai a crescut de la 5.55% la 6.06%. Ce inseamna asta pentru consumatorii români?” »
Astăzi, 7 octombrie 2025, Vladimir Putin își serbează cea de-a 73-a aniversare. Născut în 1952, de-a lungul carierei sale, Putin a ocupat diverse poziții-cheie în aparatul de stat. A debutat ca ofițer al temutului KGB, activând în Germania de Est în perioada Războiului Rece. După prăbușirea Uniunii Sovietice, a urcat rapid în ierarhia politică, ajungând … Read More „7 octombrie 2025 – Putin își serbează ziua de naștere” »
Victor Negrescu este una dintre cele mai vocale figuri ale globalismului din PSD. De ani buni încearcă să se promoveze agresiv în partid, mizând pe imaginea unui tânăr european, dar trecutul său ridică multe semne de întrebare. În 2022, jurnalistul Valeriu Nicolae a făcut dezvăluiri incendiare despre ascensiunea lui Negrescu. Acesta susținea că succesul lui … Read More „Victor Negrescu și legătura sa cu fosta Securitate” »
Politicile de austeritate promovate de premierul liberal Ilie Bolojan încep să își arate efectele dezastruoase în teritoriu, cu impact direct asupra sistemului educațional. De pildă, în Municipiul Gherla, două licee care necesită reparații urgente au fost „înghețate” cel puțin până în 2026. Este vorba despre Liceul Tehnologic, respectiv de Liceul Teoretic „Ana Ipătescu” „În acest … Read More „Austeritatea lui Bolojan lovește din nou: Reabilitarea liceelor din Gherla, suspendată” »
Sébastien Lecornu devine cel mai scurt șef de guvern al celei de-a Cincea Republici. Aparent noua componenţă a cabinetului a fost motivul care i-a înfuriat atât pe opozanţi, cât şi pe aliaţi, care au considerat guvernul fie prea de dreapta, fie insuficient de dreapta, ridicând semne de întrebare cu privire la cât de mult ar putea … Read More „🔴 | Breaking News | După doar 27 de zile, premierul lui Macron demisionează. Franța este din nou în criză politică” »
După eşecul de 1‑2 în fața celor de la Csikszereda, Ioan Ovidiu Sabău nu și‑a ascuns nemulțumirea față de unul dintre cei mai promițători jucători ai celor de la U Cluj: Omar El Sawy. „Un jucător de vârsta lui care vine de la Rapid trebuie să vină cu alt spirit, nu doar cu obligația că … Read More „Tinerii nu mai conving. Sabău: „După ce nu mai sunt under, dispar”” »
Astăzi, 3 octombrie 2025, deputatul clujean Remus Lăpușan a transmis următorul comunicat de presă, somându-l public pe primarul comunei Mărișel să explice criteriile după care acesta din urmă a ales zonele localității care urmează să fie modernizate: „Am primit numeroase sesizări din partea locuitorilor din comuna Mărișel, care reclamă faptul că lucrările de asfaltare s-au … Read More „Remus Lăpușan, deputat PSD Cluj, despre situația dezastruoasă a drumurilor din Mărișel: asfaltarea nu poate fi făcută cu dedicație politică” »
Delgaz Grid finalizează lucrările de investiţii în zona Bd. Muncii- strada Fabricii de Zahăr din Cluj-Napoca Pentru finalizarea cuplărilor noilor conducte la sistemul de distribuție este necesară sistarea alimentării cu gaz, luni, 6 octombrie, pe mai multe străzi din municipiu; Reabilitarea sistemului de distribuţie a gazelor naturale este absolut necesară pentru menținerea … Read More „Delgaz Grid finalizează lucrările de modernizare pe Bd. Muncii – Sistare temporară a gazului pe mai multe străzi din Cluj-Napoca, luni, 6 octombrie” »
Artiștii Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca vor susține la finalul acestei săptămâni două spectacole cu multe învățăminte pentru cei mici: „A tornyocska”/„Turnuleţul”, în regia lui Jakab Ildikó (sâmbătă, 4 octombrie, de la ora 11) și „Scufița Roșie”, în regia lui Bogdan Ulmu (duminică, 5 octombrie, de la orele 11 și 12.30 și marți, 7 … Read More „Spectacolele „Turnulețul” și „Scufița Roșie”, la Teatrul de Păpuși „Puck” în weekend” »
Începutul de an universitar la Cluj-Napoca a adus nemulțumiri în rândul studenților și cadrelor didactice de la Facultatea de Matematică și Informatică a Universității „Babeș-Bolyai”, după ce aceștia au fost relocați pentru cursuri și seminarii în clădirea CREIC din Chinteni, un spațiu dificil accesibil și slab adaptat nevoilor educaționale. În acest context, organizația PSD Cluj-Napoca, … Read More „Studenții de la Matematică și Informatică, relocați la CREIC în Chinteni. PSD Cluj-Napoca cere măsuri rapide pentru condiții decente” »





