Clujul va fi plin de evenimente speciale în perioada sărbătorilor, iar concertul de Crăciun al Paulei Seling, programat pe 22 decembrie la Casa Studenților „Dumitru Fărcaș”, este o oportunitate perfectă pentru cei care încă mai caută un spectacol de sărbătoare.
După ce biletele la concertul Andrei de pe BT Arena și la Concertul Vienez de pe 23 decembrie s-au epuizat complet, fanii colindelor și cântecelor de sărbătoare se pot bucura în continuare de un moment deosebit alături de cunoscuta și îndrăgita artistă Paula Seling, fosta finalistă a Eurovision 2014. Biletele sunt disponibile pe site-ul iabilet.ro, cu prețuri de 150 de lei pentru VIP și puțin peste 100 de lei pentru cele standard.