“China ─ jucătorul dominant al secolului XXI sau o țară în declin?”, respectiv “Continuitatea absolută a vizibilului – o temă pentru fenomenologie” sunt subiectele discuțiilor publice cu vorbitori din străinătate și din România pe care le va găzdui la Cluj Mathias Corvinus Collegium (MCC).
Evenimentele vor avea loc marți, 28 martie, respectiv miercuri, 29 martie, în ambele zile de la ora 17:00, la Centrul Regional din Cluj al MCC (strada Iuliu Maniu, nr. 6). Discuțiile se vor desfășura în limba engleză, respectiv în limba română, iar intrarea este gratuită.
Discuția de marți se va centra pe geopolitică, rolul Chinei în afacerile globale și viitorul acestei superputeri. La dialog vor participa experții Eric Hendriks, Shaun Riordan și Szilárd Gáspár-Szilágyi.
Ce se va dezbate?
După moartea președintelui Mao Zedong, China a cunoscut o creștere economică fără precedent, alături de o prezență sporită în geopolitică și o armată în creștere. În prezent, China a devenit, fără îndoială, a doua cea mai importantă economie din lume, cu prezență economică în Asia, Africa, Europa și, din ce în ce mai mult, în Vest. Cu toate acestea, un declin demografic iminent, un potențial conflict cu Taiwanul și un război comercial în curs de desfășurare cu Statele Unite ar putea limita ambițiile globale ale Chinei. Invitații MCC vor încerca să disece aceste probleme presante de importanță globală.
Cine sunt vorbitorii?
Shaun Riordan este director al Catedrei pentru Diplomație și Spațiu cibernetic din cadrul European Institute of International Studies și cercetător la Charter Institute (Beijing). A predat la academii diplomatice din Spania, Armenia, Bulgaria și Republica Dominicană, dar și la școli de afaceri din Elveția și Spania. Timp de 16 ani a activat ca diplomat britanic la New York, Taiwan, Beijing și Madrid, precum și la Ministerului de Externe al Regatului Unit.
Eric Hendriks, sociolog olandez, cercetează integrarea Chinei în ordinea globală și este interesat în mod special de tensiunile ideologice implicate în acest proces. Și-a obținut doctoratul la Universitatea din Mannheim și a lucrat la Universitatea din Bonn și la Universitatea din Beijing. Timp de șase ani a locuit la Beijing unde a cercetat legăturile educaționale dintre China și SUA.
Szilárd Gáspár-Szilágyi este asistent universitar de drept economic european și internațional la Universitatea din Birmingham, Anglia. A predat și a derulat studii de cercetare la universități din Oslo, Keele, Amsterdam, Haga și Aarhus.
Pentru a participa vă invităm să completați acest formular
Dialogul de miercuri, “Avem în față vizibilul – noi unde ne aflăm? Continuitatea absolută a vizibilului – o temă pentru fenomenologie”, îl va avea ca vorbitor principal pe George Chiriță, iar moderatorul discuției va fi János Székely, avocat, conferențiar universitar la Universitatea Sapientia.
Teza lui Heidegger conform căreia „vedem numai ceea ce putem numi” trebuie corelată cu teza contrară formulată de Merleau-Ponty „vizibilul din jurul nostru pare să se odihnească în sine ca și cum viziunea noastră s-ar fi format în inima lui” – e de părere Chiriță. În spațiul acestei contradicții se deschide un vast obiect de studiu pentru fenomenologie.
“Prin faptul că putem vedea ceea ce este vizibil ne determinăm propria prezență în afara acestuia, în spațiul opus celui în care se află vizibilul. Merleau-Ponty spune că vede în vizibil ceva mai vechi decât propria prezență, iar Derrida arunca prezentul din el însuși spre trecut, prin urmă. Teoria cuantică gravitațională dedicată fenomenului entanglement arată că spațiul și timpul nu există. Ce se poate vedea printre aceste ramificații contradictorii – un imens continuum care ne înglobează”, detaliază vorbitorul.
George Chiriță este, din 1997, directorul executiv al Asociației Române de Comunicații Audiovizuale. În timpul carierei sale a fost membru în Consiliul de Administrație al Centrului Național pentru Cinematografie, director de relații cu presa la Bursa de Valori București, redactorul ziarului Bursa, purtător de cuvânt al Băncii Naționale a României, expert prezidențial pentru presă și cercetător științific la Institutul de Istoria Artei al Academiei Române.
Vă invităm să vă rezervați locul la eveniment prin completarea acestui formular
Manifestările fac parte din seria Transylvania Lectures inițiată de MCC.
„Am lansat seria de conferințe Transylvania Lectures în luna februarie a anului trecut și în fiecare lună invităm la Cluj-Napoca speakeri străini de renume, care sunt implicați activ în cele mai importante procese publice, sociale și de business ale timpului nostru. Mă bucur că reușim să colaborăm cu instituțiile, profesorii și liderii locali atunci când organizăm evenimentele noastre, astfel încât temele abordate să răspundă nevoilor comunității”, a declarat Botond Talpas, director general al MCC Transilvania. El a adăugat că prelegerile își propun să ofere un spațiu pentru un schimb liber de idei între studenți, pedagogi, membrii interesați ai comunității locale și vorbitorii invitați.
Mathias Corvinus Collegium oferă sprijin tinerilor talentați: traininguri gratuite, utile, care completează studiile școlare, dar și management al talentelor individuale. În România, de acestea beneficiază aproape 2.000 de tineri entuziaști din opt orașe transilvănene: Cluj-Napoca, Arad, Miercurea Ciuc, Târgu Mureș, Oradea, Sfântu Gheorghe, Odorheiu Secuiesc și Satu Mare. Activitățile organizației în Transilvania includ programe educaționale de la nivel de ciclu gimazial până la nivel universitar. Organizația nu este nici un concurent, nici o alternativă la instituțiile educaționale publice, este independentă de acestea, dar cursurile oferite de către aceasta ajută tinerii să performeze mai bine în sistemul tradițional de învățământ. Mai multe informații despre MCC se găsesc pe www.mcc.ro/ro.




