Retrospectiva Zilei este o rubrică dedicată fotbalului. În cadrul acesteia vă prezentăm meciurile desfășurate pe parcursul zilei în România și în cele mai importante campionate și cupe la nivel european (Anglia, Franța, Germania, Italia, Spania).
ANGLIA
Manchester United-Leeds United 2-2
Leeds a început meciul de pe „Old Trafford” ca din pușcă și a deschis scorul la prima ocazie a meciului prin Gronto (min. 1). Avantajul oaspeților s-a dublat, imediat după începerea reprizei secunde, după autogolul lui Varane (min. 48). Manchester United a replicat târziu, dar a reușit totuși să scoată un punct. Rashford a redus din diferență (min. 62) și Sancho a închis tabela la 2-2 (min. 70).
FRANȚA
Angers-Nantes 1-1 (2-4 d.p.)
Angers și Nantes au remizat, în Coupe de France, scor 1-1. Sima a deschis scorul pentru gazde (min. 6), avantaj pe care l-au menținut până în finalul jocului. Nantes a egalat în extremis prin Mollet (min. 87) și s-a calificat în sferturi după ce au câștigat loteria loviturilor de departajare cu scorul de 2-4.
Auxerre-Rodez 2-3
Rodez au reușit surpriza în meciul cu Auxerre. Deși porneau clar cu șansa a doua, oaspeții au deschis scorul repede prin Mendes (min. 3). Niang a egalat la unu (min. 45+2), dar după pauză tot Rodez a fost echipa cu inițiativă. Park Jung-Bin a fost omul reprizei secunde. Mai întâi, i-a pasat decisiv lui Corredor pentru golul de 1-2 (min. 68), iar mai apoi a dus scorul la 1-3 (min. 76). Auxerre a mai sperat după golul lui Jubal (min. 90+1), dar oaspeții au rezistat în ultimele minute și se califică în sferturi.
Lyon-Lille 2-2 (4-2 d.p.)
Unul din cele mai așteptate meciuri ale optimilor nu a dezamăgit. Lyon a luat o opțiune serioasă la calificare după golurile lui Cherki (min. 8) și Lacazette (min. 21). Replica celor de la Lille a venit imediat după, David transformând un penalty (min. 29). Cu o posesie de 63% în repriza secundă, Lille a reușit să trimită meciul la penalty-uri grație lui Zhegrova (min.64). Lyon a fost fără de greșeală la loteria loviturilor de departajare, câștigând cu 4-2.
Paris FC-Annecy 1-1 (1-2 d.p.)
Seara în Coupe de France a continuat să fie decisă la penalty-uri și în partida dintre Paris FC și Annecy. După ce oaspeții au deschis scorul prin Farade (min. 67), gazdele au egalat la una din ultimele faze ale meciului prin Boutaib (min. 90+1). La loviturile de departajare s-au executat nu mai puțin de opt serii de penalty-uri, Annecy câștigând cu 5-6.
Toulouse-Reims 3-1
Deși în campionat nu au mai pierdut un meci din septembrie, Reims nu a avut nicio șansă în meciul cu Toulouse. Gazdele au intrat la pauză cu scorul de 2-0 după autogolul lui Diouf (min. 23) și golul lui Aboukhlal (min. 35). Scorul a devenit unul de neprezentare odată cu reușita lui Chaibi (min. 62). Golul de onoare al oaspeților a fost marcat de Cajuste (min. 89).
Vierzon Foot-Grenoble 0-1
Singura echipă care nu a înscris în meciurile de astăzi a fost Vierzon Foot. Aceștia au pierdut partida cu scorul de 0-1. Unicul gol al meciului a fost înscris de Nestor (min. 53).
Marseille-PSG 2-1
Cel mai așteptat duel al optimilor a oferit o surpriză. Deși au dominat la capitolul posesie, cei de la PSG au avut de două ori mai puține ocazii decât adversara. Marseille a deschis scorul prin Alexis Sanchez (min. 31), iar Ramos a readus echilibrul cu golul său din finalul primei reprize (min. 45+2). Golul calificării a fost înscris de Malinovsky (min. 57) și Marseille reușește prima victorie acasă împotriva PSG-ului după 12 ani.
GERMANIA
Nurnberg-Dusseldorf 1-1 (5-4 d.p.)
După ce au fost trei meciuri decise la penalty-uri în Franța, nemții nu s-au lăsat mai prejos și au oferit și ei un meci pe muchie de cuțit. Dusseldorf a deschis scorul prin Kownacki (min. 33), iar gazdele au egalat, la abia al șaptelea șut pe poartă, prin Duman (min. 90+3). Nurnberg a marcat de cinci ori, iar Dusseldorf de doar trei ori, la loviturile de departajare.
Bochum-Dortmund 1-2
Dortmund își continuă seria de victorii și după meciul cu Bochum. Emre Can a deschis scorul pentru oaspeți în finalul primei reprize (min. 45+1). Gazdele au intrat mai hotărâți în repriza secundă și au reușit să egaleze după un penalty executat de Stoger (min. 64). În ciuda faptului că Bochum fost mai periculoasă, cei care au înscris ultimul gol al disputei au fost cei de la Dortmund, Reus stabilind scorul final (min. 70).
MVP-ul zilei:
Park Jung-Bin– Rodez (Franța)- 28 de ani- sud-coreean
sursă foto: Centre Presse




