Biroul Permanent Municipal al PSD Cluj-Napoca le-a exclus din partid pe Anca Ciubăncan, consilier local și Angela Sacaliș, secretară departamente interne, în urma scandalului de vineri după-amiaza din sediul PSD.

”Deciziile luate astăzi respectă în integralitate Statutul P.S.D. , fiind aplicate întocmai prevederile art. 31 aliniatul 1 , respectiv aliniatul 4”, a transmis Ovidiu Săcară, președintele filialei municipale.

Iată sancțiunile:
- Excluderea din partid a doamnei Ciubăncan Anca ,conform art 31. alin. 4 din Statutul P.S.D.
- Excluderea din partid a doamnei Sacaliș Angela, conform art 31. alin. 4 din Statutul P.S.D.
- Aplicarea sancțunii cu ”Avertisment” pentru d-ra Milea Evelina , având în vedere încălcarea art. 31 alin. 1 din Statutul P.S.D.
- Aplicarea sancțiunii cu ”Avertisment” pentru d-ra Neagu Luiza , având în vedere încălcarea art. 31 alin. 1 din Statutul P.S.D.
”Hotărârea subliniază lipsa de toleranță în fața acestor derapaje și dorința de a nu perpetua astfel de comportamente din cadrul echipei noastre.”, a mai transmis președintele de la municipiu, Ovidiu Săcară.
Precizăm că decizia de excludere se poate contesta la Comisia de Etică a PSD Cluj.
Scandalul din PSD Cluj. Conducerea anunță sancțiuni fără să nominalizeze




