Se spune în popor că munca este brățara de aur, însă unii uită să o mai dea jos uneori. Este și cazul deputatului UDMR, Seres Dénes, care pare să fi găsit rețeta longevității parlamentare. Aflat la al nouălea mandat consecutiv, Seres este, fără îndoială, un campion al rezistenței în fața valurilor electorale și al curentelor politice mereu schimbătoare. Într-o lume politică unde carierele vin și pleacă mai repede decât trenurile personale, deputatul din Sălaj pare bine ancorat în propria garnitură legislativă — una care rulează constant, de peste 33 de ani, pe același traseu.
Născut în inima Ardealului, în Sălaj, Seres Dénes a intrat în Parlamentul României în 1992 și de atunci nu a mai ieșit. Pe hârtie, a trecut prin toate reformele tranziției, schimbările de executiv, majorități parlamentare și crize guvernamentale posibile. A fost in Parlament atât de mult încât a apucat să-l vadă pe Iliescu și coborât de pe tron în ’96, dar și urcat înapoi, cu aplauze, în 2000. În realitate, a rămas aproape neschimbat: același ardelean sobru, atent la detalii, fidel UDMR-ului și, în mod remarcabil, fidel comisiei pentru administrație publică și amenajarea teritoriului. În aproape toate cele nouă legislaturi, acolo l-ai găsit — semn că atunci când vine vorba de teritoriu, domnul deputat nu se lasă dus cu una, cu două.
Îi dorim, așadar, domnului deputat Seres Dénes energie neștirbită și aceeași remarcabilă perseverență — căci după nouă legislaturi cine știe ce îl mai poate surprinde în politica Dâmbovițeană




