În ultima vreme, ne confruntăm tot mai des cu întârzieri sau chiar anulări ale zborurilor noastre. Acest lucru nu doar că ne dă peste cap planurile de vacanță sau de afaceri, dar ne creează de cele mai multe ori și prejudicii materiale însemnate.
Astfel, ce pasager nu a pățit să aibă cel puțin o dată un zbor întârziat și să fie practic obligat să achiziționeze alimente și băuturi de pe aeroport la suprapreț? Sau mai rău, să aibă un zbor anulat și să fie abandonat de compania aeriană în străinătate pentru a se descurca pe cont propriu cu tot ceea ce înseamnă cazare, mâncare și transport?
Aceste lucruri trebuie însă să știm că nu sunt normale, iar companiile aeriene au o serie de obligații cu privire la pasageri lor în cazul în care zborul acestora este întârziat sau anulat.
Pentru a afla mai multe detalii pe acest subiect am luat legătura cu domnul avocat Nagy Gabriel Sebastian care are o vastă experiență în ceea ce privește obținerea de compensații și daune pentru zboruri întârziate sau anulate. Acesta ne-a relatat următoarele:
”Pentru început, orice pasager trebuie să cunoască că are dreptul la o compensație financiară din partea companiei aeriene în cazul în care zborul operat de către aceasta este anulat sau are o întârziere de cel puțin 3 ore la aterizare. Această compensație de până la 600 de euro se poate obține direct de la compania aeriană în baza Regulamentului CE nr.261/2004.
Totodată, conform acestui regulament, pasagerilor trebuie să le fie asigurate în mod gratuit mese și băuturi nealcoolice în funcție de timpul de așteptare, cazare gratuită în cazul în care zborul a fost anulat sau timpul de așteptare este foarte mare, transport gratuit către și dinspre locul de cazare și acces la comunicare gratuită.
Cu toate că aceste drepturi sunt prevăzute în mod expres în Regulamentul CE nr.261/2004, de cele mai multe ori companiile aeriene refuză să își îndeplinească obligațiile de bună-voie, pasagerii fiind așadar obligați să-și plătească din buzunarul propriu toate cheltuielile ocazionate de întârzierea sau anularea zborului.
Raportat la această situație trebuie însă menționat faptul că, aceste companii aeriene pot fi chemate în judecată în cazul în care, după ce au fost notificate în prealabil, refuză să deconteze sumele de bani cheltuite de pasageri ca urmare a zborului întârziat sau anulat și nu oferă compensația de până la 600 de euro.
Totodată, este important de amintit în acest context și faptul că, în cadrul unui proces se pot solicita pe lângă sumele de bani amintite anterior și daune morale însemnate pentru prejudiciile suferite de pasageri ca urmare a întârzierii sau anulării zborului.
În concluzie așadar, în cazul în care companiile aeriene nu înțeleg să își îndeplinească de bună voie obligațiile prevăzute expres în Regulamentul CE nr.261/2004, pasagerii se pot adresa instanțelor de judecată pentru a-și recupera banii și pentru a obține în plus și daune morale.”



