ADI Zona Metropolitană Cluj (ZMC) a marcat unul dintre cele mai importante momente din cadrul proiectului „Intervenții integrate replicabile pentru locuire incluzivă și combaterea marginalizării în Zona Metropolitană Cluj”, prescurtat informal Pata 2, și anume alocarea apartamentelor în care vor locui cele 31 de familii selectate pentru mutare din Pata-Rât.
În total, 158 de persoane se mută în noile lor locuințe, situate în Cluj-Napoca (9 apartamente), Florești (18), Apahida (2) și Gilău (2). În ciuda unei piețe imobiliare foarte competitive, echipa ZMC a reușit să achiziționeze un apartament în plus, față de obiectivul asumat la finanțare, respectiv 30 de apartamente. Apartamentele sunt în proprietatea ZMC, iar beneficiarii vor plăti o chirie lunară modică. Pe parcursul săptămânii trecute (15-19 mai 2023), familiile selectate au participat la o sesiune de instruire cu privire la drepturile și obligațiile pe care le au, apoi au semnat contractele și au primit cheile de la apartamente.
Au fost depuse 124 de cereri în vederea obținerii unei locuințe. Cele 31 de familii au fost selectate pe baza unor criterii elaborate Universitatea „Babeș-Bolyai”, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială – partener în proiect. Cele trei comisii care au evaluat cererile au fost formate din experți independenți. În etapa următoare selecției, s-a făcut un matching atent între apartamentele achiziționate și familiile selectate, luându-se în considerare o serie de criterii cum ar fi nevoile speciale, numărul de membri/familie și, bineînțeles, dorințele exprimate de membrii familiei.
„Am considerat locuirea ce mai importantă latură a acestui proiect și am folosit fiecare oportunitate pentru a crește suma destinată achiziției de apartamente. Cererea de finanțare a fost scrisă în 2018, iar de atunci, prețurile la apartamentele din Cluj-Napoca și zona înconjurătoare au crescut constant. Am reușit, cu toate acestea, să relocăm o familie în plus față de ce ne-am propus, prin redirecționarea unor sume de bani de la alte activități către cea de locuire”, a explicat Monica Gräff, managerul de proiect.
Proiectul, derulat între decembrie 2019 și august 2023 este în valoare de aproape 4,3 milioane de euro, sumă provenind din Fondurile Norvegiene și este implementat de ZMC, în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială și Medicală (DASM) Cluj-Napoca, Universitatea „Babeș-Bolyai” (UBB) și Primăria Bergen, Norvegia. Scopul acestuia este de a asigura o intervenție complexă, multidisciplinară, pentru desegregarea zonei marginale Pata-Rât.
Concret, până acum s-au obținut următoarele rezultate principale:
Locuire:
- Au fost achiziționate 31 de locuințe în Cluj-Napoca (9), Florești (18), Apahida (2) și Gilău (2). S-a reușit achiziționarea unui apartament în plus față de obiectivul asumat la finanțare, respectiv 30 de apartamente.
- Toate apartamentele achiziționate au fost dotate cu următoarele electrocasnice: mașină de spălat haine, frigider, aragaz și hotă; plus mobilier de bază: o comodă, un dulap și un birou.
- Partenerul UBB lucrează la finalizarea unei metodologii de selecție, relocare și oferire de servicii post-mutare, precum și la elaborarea unor propuneri de politici publice în acest sens, replicabile și scalabile.
Educație:
- S-a achiziționat și distribuit încălțăminte și îmbrăcăminte pentru aproape 100 de elevi, cu scopul ca aceștia să se poată prezenta decent la școală.
- S-a lucrat individual cu 93 de elevi în vederea prevenirii abandonului școlar.
- Partenerul UBB a organizat peste 230 de activități nonformale, (culturale, artistice, turistice etc.) pentru combaterea abandonului școlar.
- ZMC a oferit mentorat, orientare și meditații pentru peste 30 de elevi.
Alte rezultate:
- A fost echipat și licențiat un nou Centru Social Comunitar, pe strada Plevnei, nr. 158, operat de DASM, cu 1.200 de beneficiari înregistrați
- Au fost oferite analize și consultații medicale pentru mai mult de 250 de persoane.
- Partenerul DASM a livrat mai mult de 60 de trusouri pentru nou-născuți, în valoare de 2.300 de lei, fiecare.
- A fost susținut efortul primăriei Cluj în timpul lockdown-ului, prin livrarea a 3.350 de pachete gratuite cu hrană, în comunitatea de la Pata-Rât.
- Au fost distribuite câte 120 kg de lemn de foc pentru fiecare familie din zona marginalizată, în martie 2023, pe fondul persistenței unor temperaturi scăzute.
- S-au primit de trei ori mai multe solicitări de locuințe, față de proiectul similar anterior (124 față de 41), evoluție pe care o punem pe seama procesului de creștere a încrederii față de autorități.
Nu în ultimul rând, menționăm că Banca Mondială a indicat ca un exemplu de bune practici la nivel național proiectele finanțate din Fonduri Norvegiene în Pata-Rât, în noiembrie 2021. De asemenea, agenția ONU pentru instruire și cercetare (UNITAR) a selectat proiectul pentru a fi prezentat ca un model de intervenție la World Family Summit 2022.
„Împreună cu precedentul proiect, derulat între 2014 și 2017, ZMC a relocat spre reintegrare aproximativ 300 de persoane din Pata-Rât. După șase ani, din cele 35 de familii mutate în primul proiect, doar într-un singur caz această reintegrare nu a fost posibilă, iar beneficiarul s-a reîntors în comunitate, în vreme ce apartamentul a fost realocat altei familii din Pata-Rât. Prin urmare, rata de succes a primului proiect a fost de 97%. Scontăm pe o rată comparabilă și pentru cel de-al doilea”, a declarat directorul general al ZMC, Zoltan Coraian.
Despre Zona Metropolitană Cluj
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Cluj este o asociație de utilitate publică, formată din municipiul Cluj-Napoca și 19 comune. ZMC derulează proiecte care au ca scop creșterea calității vieții în aria metropolitană, fiind activă în domenii precum dezvoltarea urbană, comunitățile defavorizate, mediul înconjurător, cercetare, resurse umane, economie rurală etc.