Activiștii civici organizează luni o ”inaugurare” simbolică a ceea ce trebuia să fie strada Universității finalizată până la începerea școlii dar care e…șantier încă. Că așa se lucrează vara a la Cluj.
“Hai să lăsăm strada Universității fix așa cum e și să o inaugurăm! Oricum era clar de prin iunie că nu o să fie gata în toamna asta. Hai să nu ne mai chinuim până-n primăvara viitoare. Hai să zicem că suntem mulțumiți, și să tăiem panglica. De luat, oricum am luat-o deja în folosință, toată vara. Iar strada e super faină acum. Vă invit să călcați pe ea! E spațioasă, traficul e zero, mormanele de dale sunt un super mobilier urban multifuncional. Uneori fac slalom printre ele, alteori îmi rezem bicicleta de ele, le reconfigurez creativ cu prietenii când vrem să ședem la o bere, dealurile de material crează un peisaj dinamic și spontan, pietrișul e folosit de copii la marea lor bucurie, iar părinții stau relaxați că plozii lor sunt în siguranță. E un fel de plajă fără mare. E chiar super fain. Ar fi păcat să o mai tot lungească, că numai o strică. Hai să zicem că e foarte bine acum, hai să facem un bine orașului și să o inaugurăm noi, cetățenii, fix așa! Facem?”, s-a anunțat pe Grupul de Facebook Clujul Civic.
Eventul de facebook e AICI
Primarul Emil Boc a spus într-o conferință de presă întrebat de reporterul Curierul de Cluj că șantierul va fi gata în septembrie. Luni e începerea școlii și acolo e șantier pe o arteră principală a Clujului. Antreprenorul care se ocupă de stradă a lucrat cu încetinitorul.
De asemenea, vara asta strada a fost în mijlocul unui scandal imens, datorită faptului că Primăria a scos copaci iar civicii atenți la mediu au reacționat dur, cu proteste. Situația s-a mai detensionat după o dezbatere face to face cu primarul de 6 ore la primărie!
Lucrările pe șantier la face firma Astor Com și Regia Autonomă a Domeniului Public care în subordinea Consiliului Local.
Citește și:
FOTOREPORTAJ Șantierele eterne ale Clujului – mult moloz și termene depășite