Andrea Mandorlini, antrenorul celor de la CFR Cluj, a explicat cum a reușit echipa sa să câștige pe Cluj Arena după ce U a avut 2-0 în Derby de Cluj,
El a spus la conferința de presă că un singur lucru a contat, ca CFR să câștige, dar a mai spus că feroviarii sunt în urmă cu pregătirea fizică.
”A fost un meci foarte frumos, spectaculos, dar suntem fericiți că noi am fost cei care au câștigat. Am făcut câteva greșeli la 2-0, chiar dacă jucaserăm cât de cât bine până atunci. Dar în unele meciuri lucrurile se schimbă, am marcat în ultimul minut al primei reprize și asta a schimbat un pic mentalul nostru. Ce-i drept, am arătat că suntem puțin obosiți spre final, pentru că sunt, în urmă cu condiția fizică, poate chiar cu două luni. Am luat multe goluri… Dar e o seară importantă pentru noi, pentru jucători, pentru club.

Sunt mai dur în antrenamente, îi înțeleg pe jucători. Uneori jucăm cu bucurie, alteori nu. Aveam nevoie de acest succes după eliminarea nemeritată din Conference League, pierduserăm incredibil și cu FCSB, după acele greșeli de arbitraj, așa că sunt fericit că am reușit să câștigăm acest meci ”, a afirmat Andrea Mandorlini.
”A fost un meci minunat, din alte timpuri, intens, dificil, cu atât mai mult sunt fericit de victorie”, a spus Mandorlini, care era efectiv stors de puteri și a plecat repede de la conferința de presă.




