Victorie mare pentru Universitatea Cluj la Sibiu cu Hermmanstadt, 1-0, gol Ioan Filip, după o partidă cu accente dramatice pe final. Gazdele au egalat dar au avut golul anulat și, cireașa pe tort, au ratat un penalty! Ambele faze au fost decise de VAR, unde la timonă a fost Istvan Kovacs, care l-a corectat pe Sebastian Colțescu. Dar Gorcea are meritul imens de a-și fi reparat gafa prin care a făcut 11 m, genunchi în pieptul unui sibian, apărând lovitura de pedeapsă!
Prima repriză a aparținut studenților, a doua sibienilor dar până în final au învins ”șepcile roșii”, grație unui eurogol marcat de Ioan Filip, care a reluat spectaculos cu călcâiul, pasa foarte bună a lui Nistor, din 6 metri, după o pătrundere foarte bună a acestuia în careu.
Sabău i-a titularizat în apărare pe Ispas și Ilie, suspendați în meciul cu Botoșani, de asemenea pe Chipciu iar Ze Gomes a fost trecut rezervă. U a jucat cu Thiam vârf împins.
Prima repriza a fost dominată de oamenii lui Sabău în mod clar, Sibiul fiind anesteziată după golul lui Filip.
Mult mai bună a fost repriza a doua, dar acum sibienii au trecut la timonă în timp ce Universitatea a făcut pasul în spate. Sibienii au atacat furibund și nou intratul Balaure a vitalizat atacul. Tot el a egalat în minutul 70 dar un ofsai dla limită l-a privat de gol! Camera VAR a fost decisivă. Călin Popescu, autorul centrării, se afla în ofsaid în momentul în care a primit mingea.
Tot VAR-ul a decis și penaltyul ratat de croatul Babic, scos acrobatic de Gorcea!
U Cluj a învins și urcă pe locul 9 în Superligă. Clujenii au acum 31 de puncte, sibienii sunt pe 13.
Hermannstadt: Letica – I. Stoica, F. Bejan, C. Ene – Butean, Biceanu, Alhassan, Opruț – P. Petrescu, D. Paraschiv, C. Popescu
Rezerve: Muțiu, Medina, Antoche, S. Balaure, Oroian, C. Bărbuț, Limaj, G. Iancu, Babic
Antrenor: Marius Măldărășanu
Absenți: Sota Mino (suspendat)
U Cluj: Gorcea – Martic, F. Ilie, Ipas, D. Oancea – Chipciu, I. Filip, R. Pires, Bic – D. Nistor – M. Thiam
Rezerve: Iliev, Pițian, A. Miron, Goranov, Remacle, L. Fulop, Haită, I. Stoica, Ze Gomes
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău
Absenți: –
Stadion: Municipal (Sibiu)
Arbitru: Sebastian Colțescu / Asistenți: Adrian Popescu, Andrei Constantinescu
https://www.facebook.com/539242996/videos/758328448828080/




