Iuliu Mureșan (69 de ani), fostul președinte al CFR-ului, s-ar afla în negocieri privind conducerea echipei FCU Craiova 1948, notează Prosport.
Din informațiile de până acum, sunt mari șanse ca acesta să bată palma cu Adrian Mititelu și să revină ca președinte în Superligă, după ce în trecut le-a mai condus pe Dinamo și Hermannstadt. Patronul oltenilor tocmai ce a anunțat că vrea să numească în conducerea clubului „oameni care se pricep mai bine decât noi. A fost ultima zi în care m-am ocupat de fotbal, ca manager, ca factor de decize. A sosit momentul să mă retrag din această activitate.”, a spus principalul finanțator al lui FCU Craiova 1948 imediat după eșecul în fața Rapidului, scor 3-5.
Conform aceleiași surse, Mureșan ar fi favorit să fie numit în conducerea administrativă a clubului, însă pentru acest post ar mai fi intrat în cărți și Florin Prunea, Dani Coman și Dinu Gheorghe. Fostul președinte al CFR-ului ar avea șanse mai mari și datorită relației de prietenie dintre el și Adrian Mititelu senior.
sursa foto: Radio Dinamo 1948