Cristi Bălgrădean (36 de ani) s-a despărțit de CFR Cluj în această vară, după 4 sezoane petrecute în Ardeal. Rămas liber de contract, portarul nu se gândește la retragere și se pregătește în această perioadă cu FC Voluntari, Liga 2.
La două luni distanță de la momentul despărțirii de alb-vișinii, goalkeeperul trecut pe la FCSB, Dinamo sau Universitatea Craiova a vorbit în premieră despre perioadă petrecută la Cluj. Acesta a recunoscut că s-a simțit apreciat cât timp a evoluat pentru ardeleni, însă le reproșează șefilor clubului că nu l-au lăsat să plece în străinătate, în urmă cu doi ani.
„Dacă ar fi să le reproșez ceva șefilor de la CFR, asta ar fi, că nu m-au lăsat să plec la Ludogorețs. Mă înțelesesem cu cei de la CFR că prelungim contractul a doua zi, dar m-a sunat Cosmin Moți și m-a întrebat dacă pot pleca liber de contract. Tot ce puteam să fac era să renunț la restanțele pe care trebuia să le primesc, dar eu mai aveam contract până în iunie iar asta se întâmpla prin ianuarie-februarie 2022.
Celor de la Ludogorețs li se accidentaseră ambii portari și aveau nevoie urgentă de portar. Era exclus să se plătească o sumă de transfer, trebuia să plec liber. A sunat cineva pentru mine la club, cred că pe domnul Balaj (n.r. Cristi Balaj, președintele clubului), iar persoanei care a sunat i s-a transmis că sunt un jucător foarte important pentru ei, că nu ne putem despărți așa ușor.”
Cel poreclit „Pufi” a fost prima variantă pentru postul de titular la CFR în primele două sezoane petrecute în Gruia, după care a fost tras pe linie moartă, urmând ca în ultimele două ediții de campionat să bifeze doar 3 meciuri.
„Au cerut 200-300.000 de euro pentru mine, dar era imposibil ca ei să plătească. N-am plecat, am prelungit a doua zi așa cum ne înțelesesem, am mai jucat câteva meciuri iar apoi a urmat perioada aceea…s-a încheiat, n-am mai jucat.” , a spus Bălgrădean în cadrul podcastului UN PODCAST, moderat de către Costin Deșliu.
44 de meciuri în campionat a bifat portarul pentru CFR, între 2020-2022
100.000 de euro este cota sa de piață în acest moment
2 selecții are Bălgrădean pentru prima reprezentativă, între 2011-2013, ambele bifate în partide amicale
sursa foto: Orange Sport