Decizie șoc a lui FC Botoșani. Clubul moldovean l-a vândut pe mijlocașul belgian Martin Remacle la polonezii de la Korona Kielce, informează GSP.ro. Datorită acestei decizii Universitatea Cluj, clubul unde a jucat ultima oară Remacle l-a pierdut pe mijlocaș.
U Cluj a decis să nu îl transfere definitiv, scrie siteul sportiv. Polonezii le-au plătit 20.000 de euro celor de la Botoșani pentru transfer, sumă pe care ar fi putut să o achite și U, dar aceștia nu au făcut-o. Jucătorul, titular la mijlocul terenului, a fost foarte dezamăgit, pentru că voia în continuare la Cluj-Napoca. Da, ați citit atent, 20.000 de euro nu 200.000. Pentru atâta l-a pierdut U pe Remacle.
„Mulțumesc suporterilor de la U Cluj, am fost fericit să port alb și negru, toată viața mea voi fi recunoscător. Mă voi întoarce cândva la Cluj. Mulțumesc și celor de la Botoșani.
Mi-e ciudă că U Cluj nu a vrut să achite o sumă modică sau să se înțeleagă cu cei de la U Cluj. Nu a depins de mine, aș fi vrut la Cluj. Mă bucur că voi juca la Korona Kielce, într-un campionat puternic precum cel al Poloniei”, a declarat Remacle pentru GSP.ro.
U nu a vrut să plătească 20.000 euro!
U Cluj nu a vrut să negocieze cu FC Botoșani, deși moldovenii ar fi fost dispuși să-l cedeze gratis pe mijlocaș la U, în schimbul scăderii a 5 procente din cota la revânzare a lui Dican, jucător ce-a fost transferat de moldoveni de la U. Probabil U Cluj speră să obțină mai mulți bani din revânzarea lui Dican de Botoșani în străinătate. Dican e internațional U21. A dat un autogol la ultimul European găzduit recent de România.
Remacle a jucat 44 de meciuri pentru U Cluj, a reușit să marcheze 6 goluri și a oferit 3 pase decisive
U Cluj l-a vândut pe golgeterul echipei, Mamadou Thiam, în Kuweit




